Inceput de poveste

Episodul 8 Inceput de poveste



Iar se intamplase sa fiu abandonata de bunele mele colege in pragul unei sedinte al consiliului de elevi, lasata sa ma duc in acel iad al plictiselii, sa ascult toate tampeniile aruncate de directoare la noi si toate sugestiile tampite a unei clase de oameni distrusi. Dar astazi nu va fi asa, azi voi pleca de la scoala si voi lasa toata clasa sa sufere in urma ignorantei lor. Nici macar nu am vrut sa fac parte din comitet! Am fost fortata de nenorocitele de Bianca si Raluca sa intru pentru a se lauda in fata dirigai. Am incercat sa ies din asta, dar proasta aia nu va asculta pe nimeni inafara de javrele alea doua! Ma enerveaza la culme! Insa mi-am promis sa nu ma mai las afectata asa usor de tampitele din jurul meu ce mereu incearca sa imi foloseasca naivitatea pentru a se pune ele bine cu cineva fara a ridica un deget! De data asta le voi arata cum e sa cazi drept poasta in fata cuiva! Nu ma voi certa cu ele... ci voi pleca linistita de la scoala cu toate absentele motivate pe baza sedintei, si voi bea un suc sau o cafea intr-un loc linistit lipsit de tampiti.
Lasandu-mi scoala in urma simteam un sentiment puternic de vinovatie presimtind dezastrul ce va iesi dar si o senzatie mareata de mandrie! n sfarsit o facusem! Imi luasem inima in dinti si am ripostat, sper ca de acum nu voi mai fi privita ca o fraiera, voi fi privita urat de clasa la intoarcere dar nu imi mai pasa. Am pus in sfarsit capat acelui lant de umilinte, acelei rutine ingrozitoare, imi redescoperisem mandria! Nu inteleg cum de o lasasem sa moara asa usor. Proasta am fost ca le-am lasat, dar ma bucur nespus de mult ca m-am redescoperit. Insa deodata las un oftat adanc si toate acele sentimente marete se risipesc in aer luandu-si locul inapoi apatia.
Ajungand in centrul istoric al orasului imi pierd ceva timp in racoarea dulce a stradutelor pustii. Din toate lucrurile existente pe lumea asta, racoarea mi se pare cireasa de pe tort! Iti va fi mereu alaturi si va reusi mereu sa calmeze focul furiei ce iti infesteaza sufletul si iti va ordona haosul din tine! Toamna... anotimpul mortii si al renasterii mele! Uitand complet de incidentul cu sedinta, incep sa ma uit hipnotizata in vitrina unui magazin ce vinde tot soiul de margele pentru a-ti face singura colierul dupa placul inimii. Dupa ce imi satisfac pofta de margele cumparand inca un set ,pentru a-mi face inca un colier pentru a-l arunca in sertar alaturi de celelalte zeci, trecand pe langa cafeneaua de langa magazin imi sare in ochi un baiat ce parea a fi baiatul de acum cateva zile, Mihai, ce statea singur in intreaga cafenea cu o cafea neatinsa in fata. Lasandu-ma dusa de euforia momentului intru fara a gandi in cafenea si ma indrept sprea masa lui si il salut:
"Yahooo!"
El tresare si se uita subit la mine cu o fata ce parea a fi mai mult socata decat uimita. "B-buna!" se balbaie neindemanatic dupa o scurta pauza.
"Deranjez?" il intreb lasandu-mi greutatea corpului pe celalalt.
Mihai isi una dintre maini la ochi si si-i freaca de parca abea s-ar fi trezit. "Nu, ia un loc!"
Nu ii multumesc dar ocup locul din fata lui fara a astepta de terminat de vorbit. "Ce faci aici?" in intreb curioasa sprijinindu-mi barbia de ambele maini unite.
"Mai nimic... ma plimb..." imi raspunde dand din umeri nepasator "Nu te-ai mai dus la scoala?" intreaba in continuare fara a se gandi prea mult.
"Am fost..." ii raspund un pic melancolica amintindu-mi de faptele colegelor mele. "Dar nu mi-a trebuit nici o ora asa ca am plecat!" continui glumeata. Mihai lasa afara un oftat si soarbe un pic din cana de cafea. "S-a intamplat ceva?" il intreb intr-o oarecare masura ingrijorata de starea sa.
"Nu.." imi raspunde printr-un alt oftat.
"Dar?"
"Pai asta si este... Nu s-a intamplat nimic! Niciodata nu se intampla nimic!" imi raspunde cu o voce oarecum stresata.
"Adica?" il intreb uimita de schimbarea subita.
"Niciodata nu se intampla nimic in lumea asta! Nu ti se par zilele un pic cam repetitive? Adica in fiecare dimineata te trezesti pleci la scoala acolo iti irosesti timpul incercand sa inveti niste lucruri complet inutile doar pentru a le face pe plac unor persoane ce cred ca stiu tot ce e mai bine pentru tine ca mai apoi sa descoperi ca iti sunt inutile si ti-ai irostit timpul, apoi te duci cuminte acasa pentru a iti irosi timpul invatand pentru un examen nenorocit ce nu va putea spune nimanui cat valorezi tu cu adevarat insa toata lumea spune ca asa este, din cand in cand mai iesi afara in aceleasi locuri cu aceeasi prieteni facand aceleasi lucruri apoi te culci si a doua zi o iei de la capat?" imi raspunde calm oprindu-se din cand in cand sa isi traga sufletul intreptandu-si privirea spre ochii mei parand sa ma studieze inamanuntit. Culoarea si privirea din ochii lui ma speria si captiva in acelasi timp.
"Dar ce ti-ai dori de la viata atunci?"
Lasa un oftat si se lasa pe spate. "Stiu si eu? Se spune ca viata fiecaruia contine o poveste aparte, ca oricine poate trai povestea sa. Insa eu nu imi simt povestea, nu exoista nu a inceput sau nu deja s-a terminat. Dar cat timp traiesti exista o poveste, nu? Atunci unde e povestea mea? Sau poate oi fi un prost ca inca mai cred in povesti de dragoste?" terminand de vorbit ramane in pozitia initiala si se uita posomarat in gol. Oarecum m-au uimit vorbele sale, nu se intampla sa intalnesti in fiecare zi o persoana ce sa iti spuna asta cu o asa sinceritate, sau poate era si naivitatea mea implicata in asta, dar am luat decizia ca xel mai bine ca ii zambesc.
"Of, esti atat de atent la lumea din jur incat nu te mai poti privi pe tine? Ti se pare ca lumea din jurul tau nu este ca intr-o poveste in timp ce tu insuti esti povestea mult dorita de atatea fete ce viseaza la dragoste..."
"Care fete, care dragoste, ce visare? Mai exista asa ceva?" ma intrerupe oarecum iritat de vorbele mele.
"Cum care? Cum sa nu mai exista! Nu exista deoarece tu le negi! Nu le vezi deoarece esti orbit de propria-ti suferinta!"
"Nu neg nimic! Si vederea imi este buna! Inexistenta acestor lucruri nu are nimic de aface!"
"Esti incapatanat!"
"Nu sunt!"
"Ba esti!" aproape ca ma rastesc la el vazandu-l asa inchis la minte
"Da-mi exemplu!"
"EU!" aproape ca tip enervata de imaturitatea lui, dar realizand ce am spus si tonul pe care am spus-o ma scufund in rusine si imi ingrop privirea in pamant. El nu spune nimic, tacerea lui ma distrugea, imi era jena sa il privesc in pchi dupa ce am spus asta, fapt ce ma umplea oarecum de nervi si ura fata de el! Parca se juca cu mine dar eram neputincioasa in aceasta stare.
"Si de ce doar visezi?" ma intreaba foarte calm intr-un sfarsit.
"Deoarece nu exista" ii raspund fara a gandi prea mult
"Deci te contrazici pe tine si imi si negi existenta in acelasi timp" imi reproseaza cu un oarecare ton superior ceea ce aproape ca ma enerveazala culme fapt ce ma determina sa im redirectionez prvirea inspre el intalnindu-i privirea blanda.
"Atunci, fara nici un pic de suparare, as putea propune ceva?" ma intreaba cu un ton linistitor si o fata si privirea calma, blanda total opsa acelui Mihai de dinainte.