Povestea noastra

Episodul 9
Povestea noastra




"Atunci, fara nici un pic de suparare, as putea propune ceva?" o intreb, vazand-o pusa de ea insasi la nanghie stresandu-se pentru mai nimic, dorind sa schimb atmosfera. Starea ei era un pic cam ciudata si ma simteam si un pic cam vinovat pentru ca am indus-o in ea.
"Ce?" imi raspunde inapoi robotizat.
"Sa plecam!" ii raspund zambind cat puteam eu mai prietenos. Ea imi raspunde prin a pune o expresie un pic mirata.

"Nu iti termini cafeaua?"
"Pentru un motiv anume nu mai am pofta de cafea. Sa mergem mai bine!" ii raspund ridicandu-ma de pe scaun intinzandu-mi mainile si ies din cafenea urmarit de Livia ce mergea tacuta in spatele meu.
"Incotro?" o intreb bagandu-mi mainile in buzunar.
"Tu ai spus ca vrei sa mergem..."
"Da... aveam chef sa ma plimb."
"Si....."
"Tu decizi unde!"
"Atunci..." spune ea ganditoare. "Hai pe aici!" continua dupa un moment de tacere pornind inspre parc. Desigur ca nu am ajuns direct acolo, fara a face nici o oprire neplanificata. E imposibil sa faci opriri neplanificate in centrul istoric cum ar fi opririle la "Palaria veche" unde mereu gaseai tot felul de palarii ciudate de care sa faci misto sau pentru mine opririle la magazinul de aparate de fotografiat. Fotografia este o pasiune in care m-am aruncat acum patru ani. Este singurul lucru ce mi-a ramas ca amintire de la... ea... De patru ani fotografia reprezinta bucuria si durerea mea... Deja s-au facut patru ani.... Las un oftat sa iasa involuntar si ma desprind de magazinul de aparate de fotografiat si aproape ca o trag pe Livia ce se uita curioasa la schimbarile de pe fata mea ce probabil nu ma intreba nimic pentru a nu-mi invada intimitatea cu prea multe intrebari.
"Si de ce ziceai ca nu esti la scoala?" o intreb pentru a iesi din starea asta si pentru a o elibera si pe ea de orice fel de curiozitate sau grija. "Adica nu imi pari genul de fata care ar chiuli frecventat"
"Eeeh...? Si de cand ma cunosti tu asa bine?" ma intreaba ea uitandu-se la mine cu ochii mijiti.
"Nu stiu.... Asta imi inspiri. Nu pari genul de fata rebelioasa."
"Dar ce gen de fata iti par?"
"Genul de fata ce sta cuminte in banca ei"
"Adica mai fraiera de felul ei" imi raspunde schimbandu-si expresia si vocea intr-una ciudata
"Nu! Nicidecum!" ii raspund aproape imediat intrand in jocul ei.
"Eh... Nu-i nimic. Inainte chiar eram o fraiera dar de azi nu mai sunt."
"Ooh...  Bravo!" exclam incurajator "Dar de ce spui asta despre tine?" o intreb in continuare.
"Eh... Ce este un om ce nu stie sa se descurce cu problemele ce i le ofera viata? Un fraier! Astazi, m-am eliberat de o problema!" spune ea uitandu-se la mine zambindu-mi mandra de ea.
"Waaa! Bun, bun! De ce problema te-ai eliberat?"
"Consiliul de elevi!" imi spune ea nonsalant in timp ce noi tocmai intram in parc.
"Cum adica?"
"Am plecat de la sedinta!" imi spune scurt. Oarecum ma irita faptul ca imi spunea atat de putine lasanu-ma sa ma gandesc un plan intreb de intrebari pentru a o dezlega.
"Asta nu iti va aduce mai multe probleme?"
"Ba da!" imi raspunde mandra de ea. Nu o intelegea, nu inteleg cum poate fi asa mandra ca a intrat in alte probleme.
"Okay! Deci imi poti explica te rog ce se intampla aici? M-ai pierdut de la consiliul de elevi..."
"Haha! Uite cum sta treaba: eu am doua colege: Bianca si Raluca, cele mai tampite persoane din clasa si totodata cele mai pupincuriste. Mai pe scurt catelusele dirigai! Ele, pentru a ii face pe plac stapanei lor, si m-au tras si pe mine dupa ele pentru a ma duce in locul lor la sedinte in timp ce ele culegeau laurii de la diriga."
"Aha, si acum ai plecat pentru a ajunge la urechea dirigintei tale ca nu a fost nimeni si sa te dea pe tine afara din comitet iar ele sa cada prost in fata ei."
"Dap!" imi spune ea zambitoare
"Haha! Nu va puneti cu Livia!"
"Niciodata!" exclama ea cu un aer malefic si incepem amandoi sa radem cum stiam noi mai dur si mai amuzant starnind cateva priviri ciudate venind de la oamenii din parc. Vremea afara parca se mai incalzise unpic si cerul se mai inseninase ca raspuns al veseliei ce ne-a cuprins pe amandoi. Putinii nori de pe cer parca au prins in sfarsit un alb mai curat si erau mai pufosi. Ochii ei ma fermecau, zambetul imi alungau orice sentiment necurat din mine iar vitalitatea ei ma reinvigora. Doamne de cand nu am mai simtit aceste sentimente... de cand nu am mai zambit asa de larg... De cand nu mi-am mai dorit asa de mult sa tin pe cineva in brate? Fiecare moment petrecut alaturi de ea in acest parc imi parea asa de linistitor, fiecare cuvant scos de ea imi rasuna in suflet, iar prin fiecare atingere, imi atingea inima. Pe masura ce vorbeam cu ea, si glumeam cu ea, ma indragosteam din ce in ce mai mult. Am facut cea mai buna alegere cand am decis sa o las mai moale cu scoala! In sfarsit mi s-a oferit o ocazie sa ies din rutina si mi-am jurat ca nu am sa o ratez!
Orele se scurgeau ametitor de repede iar noi nu oboseam de plimbat aiurea si vorbit despre toate tampenile din lume.Afara deja se inserase dar noi nu realizasem, in momentul acela eram numai noi doi in intreaga lume. Detasati de timp si spatiu, pluteam spre necunoscut iar mie imi era din ce in ce mai clar ca asta era momentul nostru. Acum sub miliardele de stele de pe cer ce imi umpleau inima si mintea cu curaj, sub luna cristalina ce emana o lumina senzuala concentrandu-se parca special pe noi doi. Eram doi actori indrgostiti intr-o poveste de dragoste, doar ca noi nu jucam teatru ci ne traiam povestea... Povestea noastra ce abia incepuse!
Strangandu-mi toate fortele daruite de la racoarea dulceaga a serii, luna si stelele cerului pur, imi inving timiditatea si ca un copil mic fara a sti ce sa fac in continuare ii apuc mana rece. Ea imi strange mana la randul ei si imi arata frumusetea fabuloasa a zambetului ei si se opreste din mers. Eu nepregatit mai fac doi pasi apoi realizez ca trebuie sa ma opresc si ma intorc inspre ea. Dupa atatea ore de vorbit in sfarsit tacusem amandoi si ne studiam fata celuilalt asteptand un semn. Imi era frica sa nu interpretez acest semn gresit, dar nu mai conta nimic acum! Cumana tremurand de emotii o ridic si ii ating obrazul cald, ea face cativa pasi timizi inspre mine, eu la randul meu mai fac unu. Ea cedeaza privirilor mele si isi inchide ochii punandu-si cealalta mana in jurul braului meu in timp ce mana mea imi aluneca de pe obraz in parul ei, pe ceafa, cealalta mana a mea ii da drumul maini mele si sincronizat eu o duc pe spatele ei iar ea imi inconjoara perfect braul, cedez si eu emotiilor si imi inchid ochii, incetul cu incetul fetele noastre ni se apropiau iar in momentul cand ne-am simtit respilatile tremurande, in sfarsit ne-am indeplinit pofta inimilor noastre si ne-am sarutat ca doi indragostiti ce s-au reunit dupa o lunga cautare. Eram prea hipnotizat de sarutul buzelor sale moi si dulci pentru a mai simti fericire sau tristete, eram prea cuprins de moment pentru a mai sti de existenta timpului, eram mult prea atras de ea pentru a mai recunoaste ca pe lumea asta mai e si altcineva!
Aceasta era seara noastra, lumea noastra, povestea noastra!