Rutina

Episodul 14
Rutina








Devenise un obicei ca in fiecare dimineata cand ma sculam sa ii aud vocea ei spunandu-mi buna dimineata si sa imi zambeasca fericita ca in sfarsit partenerul ei de joaca se trezise, apoi sa ne cheme mama sa mancam impreuna sanvisurile pe care logic ca nu ma lasa sa le termin ca ma tara dupa ea afara unde mai mereu ne luam la cearta ce si cu ce vroiam sa ne jucam, dar desigur ca ea castiga mai mereu deoarece lansa atacurile sentimentale daca se vedea incoltita. Elise era o fata foarte inteligenta si desteapta, se descurca in orice situatie cu maxima luciditate si mai niciodata nu se panica. Ea era o optimista, eu un ignorant,ea era foarte harnica si energica, eu un lenes si un somnoros, ea glumea mereu, eu nu stiam asa de bine cum se fac glumele, ea putea sa zboare libera in timp ce mie mi se parea ca sunt menit sa o privesc legat de pamant. Ea era conexiunea mea cu cerul, ma ducea dincolo de nori si imi arata soarele in timp ce eu.... eram un ignorant iar acum stand si gandindu-ma in trecut, tot ce pot face e sa ma injur cu lacrimi in ochi.

Urmatoarea dimineata a fost una ciudata, deosibita fata de celelalte prin lipsa ei. Nu mai era vocea ei calda si senina ce m-a trezit, ci zgomotul salbatic si rece al ceasului ce imi transmitea un sentiment profund de goliciune. In acea dimineata in care am auzit acel ceas sunand mi-am dat seama ca aveam usor usor sa ma pierd pe mine ca fiinta umana si sa ma transform intr-o simpla masinarie rece si apatica menita sa treaca prin lume neafectata de nimic din jurul sau.
In ciuda faptului ca ceasul suna ca nebunu langa mine casa mi se parea mult prea linistita, pustie, lipsita de viata. De ce nu mai venise? Oare asa avea sa ma abandoneze? Asta ne-a fost capatul? Nu, nu avea cum, doar nu putea sa ma vada dupa tot circul de ieri in urma caruia probabil ne stia tot cartierul. Ai mei sigur stiau deoarece aseara cand am venit acasa in loc sa fiu pedepsit am fost lasat sa imi fac de cap la calculatorul meu, in fata caruia desigur ca am stat si m-am uitat in gol pentru minute in sir la monitor, pana seara tarziu, chiar s-a intors tata cu ditamai ciocolata care mi-a trantit-o pe birou pe care am rontait-o cu lacrimi in ochi gandindu-ma desigur tot la ea. Dar nu au mentionat nimic de ce se intamlase mai devreme, probabil ca ochii mei injectati spuneau tot, ca vreau sa fiu lasat in pace, ca sufar si am nevoie de o atentie subtila si ca imi primisem deja o pedeapsa mult mai mare decat mi-ar fi putut da-o oricine. Apoi dimineata mama mi-a lasat micul dejun obisnuit, probabil pentru a imi spune ca azi va fi la fel ca oricare alta zi, insa probabil ca incercam sa citesc prea mult printre randuri, pe care nu il mananc, ci il iau linistit si il arunc la gunoi dupa care ma spal ma imbrac de plecare si ies pe usa.
A fost ciudat sa merg singur pana la scoala, drumul a fost incredibil de lung, plictisitor iar fiecare centimetru al lui ma bombarta cu o sumedenie de sentimente diferite ce inzvoreau din miile de amintiri ce ar fi trebuit sa fie fericite p care le aveam alaturi de ea. Las un oftat adanc si imi continui drumul inchizandu-mi ochii si lasandu-mi picioarele sa ma conduca unde stiau mai bine. Imi placea sa merg cu ochii inchisi, imi oferea o senzatie foarte relaxanta iar in legatura cu drumul nu aveam griji deoarece ma conducea.... Elise... Las inca un oftat sa iasa si ma cocosez dar ochii continui sa ii tin inchisi. Eram cat pe ce sa intru din nou in depresie dar am fost oprit de 2 maini de fata ce mi-au acoperit ochii si dintr-o data se aude o voce de fata ce spune vesela "Ghici cineee" prima data m-am gandit ca era Elise dar in loc sa imi dau cu parerea ii apuc mainile le dau la o parte si ma uit in spate pentru a o vedea pe Ana, o prietena mai veche comuna de a mea si a Elisei, zambindu-mi calduros.
"Ai trisat!" se revolta ea plina de viata.
Eu ma holbez un pic la ea nepricepand ce incearca sa faca dar ii raspund pe un ton la fel de revorltat "E o reactie normala!" Ea imi raspunde cu un zambet apoi ma trage dupa ea sa marim pasul un pic. "Ce cauti prin locurile astea?" o intreb eu stind ca nu o ia pe aici deobicei pentru a ajunge la scoala
"Nu am voie sa trec pe aici?" ma intreaba ea cu un aer un pic sarcastic
"Ba da... Dar nu ocolesti un pic mergand pe aici?"
"Eh si tu acum! M-am trezit mai devreme asa ca am luat-o pe aici dimineata asta" imi raspunde ea vesela
"Ce energica estu tuu" ii spun eu lipsit de vlaga sau interes. Vazandu-ma in starea aia ea tace o vreme apoi intreaba cu o energie un pic mai serioasa acum.
"Esti bine?"
"Nu" ii raspund eu sec.
Ea nu imi mai spune nimic o vreme, apoi se apuca de maneca mea. "Stie toata scoala" imi spune pe un ton scazut si ingrijorat.
"Nu imi pasa" ii raspund indiferent mergand cu mainile in buzunar
"Vezi ca sunt unii ce se bucura pentru necazul tau... Sa nu ii lasi sa te afecteze!"
"Nu imi pasa de ei... Sa se duca naibii cu totii din partea mea."
Ea deodata ramane un pic in urma si isi rezeaza capul de spatele meu cocosat "Mihai... Nu imi place sa te vad asa..." imi spune ea intristata
"Nu ai de ce sa iti faci griji pentru mine... Voi fi bine." ii raspund ignorandu-i ingrijorarea. "Iarta-ma.." adaug eu inchizandu-mi ochii inapoi. Acelea au fost ultimele cuvinte pe care le-am schimbat pana la scoala. Dupa ce mi-am cerut scuze am mers impreuna pe strada tacuti ca doi straini.
Ajuns la scoala, apucase o stare ciudata de lesin. Simteam o atmosfera foarte incodarata, si aveam impresia ca toata lumea me evita cu privirile, de parca cine stie ce sau cine as fi fost. Insa probabil dupa acel balamuc chiar asta era si situatia, plus ca nimeni nu voia sa se trezeasca implicat in tot scandalul asta.. Iar putinile priviri pe carele primeam erau privirile a unor ochi ce ma condamnau. Devenisem cel mai rau om din scoala, o creatura ciudata. Rasuflu obosit si ma indrept spre clasa in care nu ma mai simteam binevenit, ei saracii nu se omportau deloc diferit cu mine, in sa poate proasta mea dispozitie imi dicta ca ma vor plecat si rpobabil de aceea eram si asa acid cu toata lumea. Dar nu ma ingrijora asta chiar asa de tare, singurul lucru ce imi dadea batai de cap era gandul ca nu voi sti ce sa fac sau sa spun in momentul in care o voi vedea pe Elise. Daca va fi alaturi de el ce ma voi face? Oare voi reusi sa imi suprim toate gandurile ucigase?
Ora a trecut neobisnuit de repede si ma gasesc stand in pauza pe hol uitandu-ma apatic pe geam. In spatele meu aud niste pasi ce s-au oprit fix in dreptul meu. Inima imi incepe sa imi bata dureros de tare, o simteam si o auzeam iarpentru un motiv anume mi-o imaginam supra incarcata cu sange fiind pe cale sa explodeze, eram sigur ca e Elise, a carei prezenta ma linistea si ma si speria de moarte in acelasi timp, dar dupa cateva secunde imi iau inima in dinti si ma intosc sa vad cine e. Aveam drepate, era Elise si statea tacuta uitandu-se fix la mine cu o fata serioasa, un pic trista.
"Buna.." imi spune ea cu o voce greoaie.
"Buna" ii raspund cu un ton resemnat
"Ce faci?" ma intraba ea pentru a trage de timp incercand probabil sa isi puna cuvintele in ordine.
"Nimic interesant, ma uitam pe geam..." ii raspund apatic. Ea nu mai spune nimic si continua sa se uite pe geam alauri de mine pentru un timp, dupa care cedez si o intreb intristat "Azi dimineata nu ai mai venit..."
"Iarta-ma..." imi raspunde ingropandu-si privirea in pamant
"De ce?"
"Mi-a fost teama..."
"Teama?! DE ce? Nu ti-as fi facut nimic!, adica sti ca nu as indrazni sa te mai ranesc!" spun eu socat
"Nu! Nu e vorba de asta!" raspunde imediat disperata sa se corecteze.
"Dar?" continui sa presez
"Iarta-ma.. Nu stiam cu sa reactionez sau daca vroiai sa ma mai vezi in fata ochilor...." se apara ea disperata dupa care tace cateva clipe si apoi declara intristata "Te-am ranit rau de tot..." La aceasta constatare nu am putut sa ii raspund deoarece o parte din mine imi dicta sa nu ii spun c a nu era adevarat, iar tot acea parte radea vazand-o in aceasta conditie. Ma simteam ca un jeg, insa era o parte din mine ce vroia sa simta ce simt si eu... In ael moment cred ca eram cel mai jegos om de pe planeta... Un gunoi.
"Nu-i nimic" ii raspund incercand sa par ca nu am nimic cu un zambet fortat. Ochii ei i se inlacrimeaza brusc insa pe buzele ei era ceea ce cred ca este un zambet.
"Doamne Mihai! Iarta-ma!" izbucneste ea din nou "Si... multumesc!" cuvintele ei ma loveau ca un topor in inima, cu fiecare scuza, multumire si orice cuvant pe care il auzeam de la ea sufletul meu se adancea din ce in ce mai mult in regrete si nostalgie. Persoana din fata mea nu mai era Elise a mea... Iar eu nu mai eram Mihai al ei.... Acum eram doi prieteni oarecare, lipsiti de originalitate sau farmec. Magia noastra se terminase iar eu ramasesem uimit de o simpla iluzie ce continua sa traiasca numai in mintea mea.
Restul zilei mele s-a scurs intr-un mod groaznic. Cu Elise nu mai puteam conversa normal, chiar nu prea am mai stat unul langa celalalt. Elise a stat cu colega ei de banca si erstul prietenelor sale de vorba iar eu am ramas cu Ana si ocazional mai schimbam doua trei cuvinte cu un coleg. Mi s-a parut si ciudat si dragut faptul ca Ana mi-a fost alaturi toata ziua deoarece intotdeauna mi s-a parut ca era mai prietenoasa cu Elise decat cu mine insa nu ma deranja acest lucru prea mult. A doua zi a inceput la fel de prost. Trezit de acelasi ceas nenorocit ce mi-a lasat acelasi sentiment e goliciune in inima, am mers singur la scoala extrem de indispus, ziua mi-am petrecut-o din nou cu Ana iar relatia mea cu Elise se degrada lent si dureros facandu-ma si pe mine sa mor o data cu ea.
"Tu ce cauti aici?" o intreb ca un badaran pe Ana ce statea in banca din fata mea si se uita fix la mine.
"Am grija de un prostovan!" declara ea nonsalant
"Nu-i nevoie, nu te obliga nimeni!" ii spun redirectionandu-mi privirile catre cer.
"Nu am chef sa te vad maine la stirile de la ora 7 cazut de la etaj!" imi raspunde ea rece
"Ce iti pasa tie?" oftez eu "In fond e viata mea"
"Nu imi pasa, dar ar fi sinistru sa stau cu o banca in fata unui om mort!"
"Deja o faci"
"Eh, hai, nu dramatiza lucrurile!"
"Taci din gura!" comand eu resemnat, pentru un motiv anume toate incurajarile ei erau receptate un pic cam prost de creierul meu si le interpretam pe toate ca pe niste injurii sau declaratii de indiferenta.
"Of Mihaie..." ofteaza ea trecandu-si mana prin parul meu "Daca ai realiza cum te comporti acum cu cea care incearca sa fie buna cu tine..."
"Am sa sufar atunci consecintele" i-o retez eu "Acum tot ce vreau e sa fiu lasat sa imi traiesc tristetea din plin."
"Doamne Mihaie! Aduna-te!" se rasteste la mine
Oftez din tot sufletul si imi ridic capul uitandu-ma la ea acum. "Cum vrei sa fac asta acum? Nu pot! Lasa-ma in pace!" protest eu cu o voce patetica. Ana dea sa spuna ceva insa este intrerupta de profesoara ce tocmai intrase la ora.
In acea zi nu vorbisem absolut deloc cu Elise, niciunu dintre noi nu stia ce sa ii spuna celuilalt, iar prezenta ei ma innebunea, in inauntrul meu nu vroiam sa o mai vad, insa eram dependent de fata ei asa ca stateam undeva departe de ea si o priveam ca un pervers fapt ce ma distrugea si mai tare. Nici macar nu mai stiam ce ma mai intrisa si ce nu deoarece in sufletul meu nu mai existau notiunea fericirii sau al glumei asa ca usor usor in urma fiecarei privirea aruncata, cuvant auzit si atingere a ei imi rodeau mintea din ce in ce mai mult, toate acestea continuand sa se intample timp de cateva luni. Cateva luni in care nu mai plansesem in toata viata cat am plans acum dupa ea. cateva luni in care mi-am pierdut majoritatea prietenilor datorita comportamentului meu total necorespunzator  avand in vedere ca ei incercau decat sa ma tina ocupat. Lunile acelea au fost un calvar plin de nopti nedormite,  zile ce nu imi placeau deloc acestea fiind ori prea urate ori prea frumoase, insa si cele potrivite imi rascoleau o gramada de amintiri iar in acest fel zilele si-au pierdut in fata mea orice fel de sens, iar dorinta mea de a le pune capat crstea din ce in ce mai mult. Dar deodata ceva a perturbat aceasta rutina, un eveniment extrem de neobisnuit. Elise se oprise din a mai veni la scoala, iar acest lucru ma ingrijora foarte tare dearece ea era genul de om ce ar fi lipsit de la scoala doar daca ar fi tintuit-o o boala grea la pat, asa ca am decis sa ma duc la ea in vizita. Dar nu o gasesc iar parintii ei m-au asigurat ca nu sufera de nimic nestiind de absentele ei si desigur eu nu am tradat-o pe Elise asa ca au ramas nestiutori. Insa probabil aceea a fost cea mai grava fapta a mea, deoarece evenimentele ce au avut sa urmeze aveau sa imi zdrobeasca tot viitorul meu si orice cale de salvare.