Zile linistite

Episodul 10
Zile linistite



Dormeam foarte linistit, si aveam un vis minunat in acea dimineata. Aseara ma culcasem special mai devreme pentru a ma trezi in timp pentru scoala dar in ciuda acestui fapt oboseala a fost inlocuita cu adanca relaxare mai ales ca dormeam si mai bine cu geamul deschis lasand sa intre racoarea tomnatica de dimineata. Mama imi deschidea mereu geamul sa se aeriseasca dimineata, insa nu ma trezea niciodata, ma lasa in voia mea si nu ma stresa cu ore de culcare si trezire. Totul era perfect pana ceva ud ma plezneste pe fata ce la inceput mi se pare a fi un peste, dar era o carpa uda. Iar venise Elise sa ma trezeasca de plecare! Cat de stresanta este dimineata cu modalitatile sale "speciale" de a ma trezi! Dimineata trecuta mi-a suflat piper in nas, acum doua dimineti s-a pus in pat cu mine, inspre perete si m-a inpins, si tot asa, noroc ca am niste nervi de otel...
"Buna dimineata!" exclama ea vioaie.
"Ti-am zis sa nu mai faci asta!" tip nervos la ea.
"D-dar vin in fiecare dimineata si te trezesc gandindu-ma numai la binele tau" spune prefacandu-se ca e pe cale sa planga. Dar oricat de prost s-ar preface in cele din urma nu am incotro si cedez, ca in fiecare dimineata de altfel si se duce la masa inaintea mea. Nu stiu e a apucat-o deoarece nu folosea metode asa brutale de a ma trezi dimineata cand eram mai mici. In toti acesti zece ani in care ne cunoastem, anul asta este anul in care mi se pare mai jucausa si poate mai ciudata ca oricand. Las un oftat sa iasa si spun in gura mare involuntar in timp ce imi dadeam bluza de pijama jos:
"Fiinte ciudate fetele astea..."
"Ba nu suntem deloc ciudate!" spune ea din pragul usii cu sanvisul in gura. "Daca ai sti cat de simple suntem..." continua uitandu-se  nestingherita la mine cum ma schimbam.
"Ai putea inchide usa?" ii spun eu oarecum fustrat de prezenta ei. Ea intra in camera si inchide usa dupa ea. "Ai putea iesi din camera si sa inchizi usa?" ma corectez.
"Esti plicticos!" spune ea iesind nonsalant din camera. Dupa ce a iesit din camera termin cu schimbatul si ma duc la masa sa observ ca nu mai aveam nici un sanvis in farfurie.
"UNDE SUNT!?" zbier flamnad in timp ce ea se uita satisfacuta la reactia mea.
"Ce sa fie?" ma intreaba cu un aer nevinovat
"Sanvisurile mele!"
"Care sanvisuri?"
"CELE PE CARE LE-AI MANCAT!"
"In frigider" imi raspunde ea pe un ton inocent in timp ce mie imi venea sa ma bat cu un taur. Maraind deschid frigiderul si iau cele doua sanvisuri ramase. "Mama ta face sanvisuri bune!" constata ea lingandu-se pe bot in momentul in care ma uitam crucis la sanvisul ce lipsea din farfurie.
"Azi la scoala iti mananc mancarea!" declar de parca m-as pregati de razboi.
"Nu am!" declara mandra de ea.
"Oi oi, nu e ceva de care sa te mandresti!"
"Ba da, azi intru la regim!"
"Si sanvisul meu ce a fost?"
"O exceptie!"
"Grrrrr, iti iau banii!" declar victorios cu gura plina.
"Un taran ca tine nu va reusi! Inghite inainte sa vorbesti!" ma cearta de parca ar fi maica-mea
"Iertati-ma stapana!" ii spun punand o fata speriata.
"Scuze acceptate! Acum hai ca suntem in intarziere!" constatea ea pregatindu-si incaltarile. Cu jumatate de sanvis in gura o urmez si ma incalt si eu si plecam spre scoala cum o faceam de 8 ani incoace iar inainte la gradinita. Ea este Elise, prietena mea din copilaria si vecina din blocuri din fata. La inceput cand eram mici stateam si aruncam cu tot felul de tampenii unu in casa celuilalt deoarece stateam geam in geam, a doua zi ni le luam inapoi, asta daca vroiam sa le mai dam. Apoi cu timpul fiecare a devenit ca un membru al familiei celeilalte, putand intra in casa nestingheriti, sta de vorba liberi cu parintii celuilalt si toate familiaritatile ce ni le puteam permite. Pentru mine Elise imi era mai mult decat o prietena, de multe ori mi-a fost alturi la greu iar eu la fel, am ras si plans impreuna, ne-am jucat impreuna si am fost pedepsiti impreuna, orice faceam si oriunde mergeam, eram impreuna, si culmea nu ne plictiseam unu de celalalt. In zece ani de stat impreuna nici unu nu s-a plans de plictiseala sau discomfort. Bine, certuri au existat o gramada, cand eram mici ne mai si bateam din cand in cand, dar nu stateam mult suparati, joaca era mai importanta decat o papusa fara o mana sau un soldatel stricat.
Ziua s-a scurs perfect normal, fiind in clase diferite decat in pauze reuseam sa stam impreuna, in timpul orelor dormeam dus in banca, la pranz am mancat niste sanvisuri de la o colega. Insa, dupa ore nu am mai mers impreuna acasa cum faceam deobicei. Am intrebat de ea prin clasa, toata lumea imi spuneau ca a chiulit dar nu ii puteam crede! Nu ii statea in fire, nu ar fi plecat fara sa ma anunte, nu ar fi renuntat la ore. Stiam ca nu aveam dreptul de a ii controla asa viata, dar schimbarile recente si chiulul de astazi ma puneau pe ganduri... Ceva era neinregula cu ea. Apoi restul zilei nu am mai auzit nimic de ea, abea seara am sunat-o in momentul in care am vazut lumina de la geamul ei se aprinsese. Raspunsul la intrebarea mea nu a fost unul clar, dar imi garantase ca totul era bine, iar eu am fost nevoit sa o cred.
In acea seara m-am culcat cu iluzia ca totul era bine visand la zilele linistite ce vor avea sa vina.