Un inger in descompunere

Episodul 6

Un inger in descompunere




Adesea stau si ma gandesc la conditia patetica a omului. Este o elogie a singuratatii, o iluzie ce iti ofera impresia ca imparti ceva cu cineva in timp ce tu intr-adevar esti o fiinta singura din toate punctele de vedere. Te nasti din singuratate, traiesti in singuratate si intr-un sfarsit mori in singuratate, tot ce ti-ar putea spune ca nu e asa, e o simpla iluzie creata de disperarea ta de a te salva. Dar este imposibil sa intreci singuratatea, nici cu cele mai mari relatii amicale, sau cele mai pasionale relatii de dragoste. Orice mod de trece de aceasta stare universala a omului, este doar o minciuna frumoasa.
Dupa acea intalnire nu am mai auzit nimic de Mihai timp de cateva zile ce s-au scurs neafectate de aparitia sa. Lumea nu a devenit mai luminata sau intunecata, iar oamenii din jurul meu tot la fel de ipocriti au ramas, mai ales asa zisele prietene, ce pe la fata iti zambeau, si pe la spate te vorbeau. Mare noroc ca nu le-am dezvaluit mai nimic despre viata mea si nici nu le-am oferit posibilitatea de a-si baga nasul prea adanc in ea.
Dupa inca doua ore de stat si privit pe geam diversi elevi, nori, pasari si oameni fumand la balcoane, in sfarsit de intoarce persoana pentru care eram loctiitoare - asa zisa "cea mai buna prietena a mea" Claudia ce cu un ranjet si o privire iritant de prietenoasa ma saluta si imi multumeste de parca ar avea tot dreptul din lume sa imi ceara aceasta favoare.
"Pentru putin!" ii raspund cu cea mai falsa prietenie dar noroc ca nu prea se pricepe la citit oameni.
"Am ratat ceva?" ma intreaba ea uitandu-se la mine cu ochi de catelus.
"Da!" ii raspund intorcandu-mi privirea spre usa cancelariei.
"Ce ce ce?"
"Ziua unui profesor care mi-a dat o ciocolata intreaga si desigur mancat-o singura" ii spun evident mintind.
Ea incepe sa tropaie frustata. "Haaaa! Trebuia sa imi opresti si mie din ea! Doar din cauza mea ai primit-o!" bombane suparata ori intrand in joc ori din simpla naivitate, fapt care imi sporeste si mai mult iritarea. Nu are nici cel mai mic drept sa se comporte asa familiar cu mine tinand cont de ce mi-a facut! Nici nu ar trebui sa imi mai vorbeasca... Eu ii stiu pacatele, dar ea nu si le stie inca, asa ca va plati pentru ignornta ei suprema! Intr-o seara mai mult ca sigur se va trezi cu un telefon de la o persoana necunoscuta ce ii va spune cu vocea i infricosatoare "Stiu ce ai facut asta vara!". Imaginea din minte ma face sa zambesc fara sa stiu starnind-o si mai mult pe Claudia.
"Haaa ce rea eessti! Razi de ghinionul altuia!"
"Eu sunt rea? Tu trebuia sa fi aici de la inceput!" ii raspund pe un ton rautacios ce o face sa se intimideze un pic.
"Dar sti ca am avut un test si o ascultare de care nu puteam scapa!" excalam ea facand pe nevinovata.
"Bine, bine, iarta-ma..." oftez eu lasandu-ma invinsa ana nu cedez nervilor si o luam la bataie, fapt ce o face sa ma ia in subit in brate.
"Lasa, lasa... tot te iubesc!" imi spune ea in gluma probabil ca sa ma tachineze mai rau deoarece stia ca nu imi plac genul asta de glume. Se suna de intrare, si folosesc aceasta scuza pentru a ma smulge din bratele ei si a pleca spre clasa fara a isca cine stie ce scandal. In sfarsit scapasem de ea, nu o suportam insa nu stiu de ce stateam cu ea. O furie isterica ma apuca ce ma forteaza sa ma ascund in toaleta pana imi trece pentru a nu starni suspiciune, ultimului lucru care imi lipsea este ca lumea sa mi se urce toata in cap. De mult nu am mai experimentat o asemenea criza de nervi, sufletul ma durea ingrozitor, amintindu-mi atatea scene fericite, furate de de acea creatura nenorocita, de acel zambet si acea naivitate! O voi distruge, o voi distruge, o voi distruge O VOI DISTRUGE!
Deodata sunt scoasa din acea stare de nevrozitate de zgomotul unei usi trantite, inima mi-a revenit inapoi in prezent, iar toate sentimentele mele s-au risipit brusc odata cu acel sunet. Oricine ar fi fost, ar trebui sa ii multumesc, dar mai important era sa ajung la ore. Restul zilei s-a scurs ca apa printre degete, nestingherita lasandu-mi o senzatie rece in suflet. Aveam nevoie de o flacara ce sa imi usuce sufletul, cineva sa sa ma protejeze de acea apa rece, sa ii devieze cursul, sa ma ajute sa scap din aceasta lume, de acest timp, de acesti oameni. Sa umblam singuri nemuritri spre infinit. Doamne! Ce n-as da pentru un strop de dragoste, pentru a imi intalni ingerul ce ma va spala de aceste pacate, de aceste sentimente putrede. Sunt satula de amagirile suferite pana acum. Desigur am mai avut relatii de la despartirea de.. el... Insa toate au fost niste esecuri penibile. Nici unu nu a putut sa imi arate dragostea care ma putea salva, toata lumea era preocupata doar cu mentinerea fericirii lor si nu cu salvarea mea. Au fost doar niste nenorociti ce au profitat de mine, de o proasta. Asa luasem decizia de a nu mai lasa pe nimeni sa imi priveasca in suflet, sa imi pangareasca inima mintea si corpul ca toti ceilalti, sa devin o statuie vie.
Urmatoarele zile s-au scurs in acelasi ritm: suferind de o melancolie dusa la extrem, nici macar Claudia nu ma mai enerva sau afecta. Eram rece si detasata fata de toata lumea. Ii priveam pe toti cu niste ochi apatici de undeva de sus, undeva in inima mea ma simteam mult superioara acestor vite insa si inferioara totodata... In felul meu propriu ma detasasem de aceasta lume in propriul meu mod, fara ajutorul dragostei. Asta pana ce l-am reintalnit pe Mihai.