Pe ce pot da vina?

Episodul 5
-Pe ce pot da vina?-
Cuvintele ei alungau tristetea oricui. Insa numai pe a ei nu.
Totul parea sa mearga bine pana sa iasa un profesor din cancelarie si sa o ia cu el. Ea pleaca fara spune o vorba, se uita dupa mine pentru o clipa iar eu ii fac cu mana, dar singura reactie pe care o obtin este cea de a-si intoarca capul nepasatoare. Iar o facusem, iar ma facusem de ras facand pe bufonul. Dar asta sunt intr-adevar, decat un bufon al carui singur scop este cel de a face lumea sa rada de el, de a-i face sa se simta superiori. O ura necontrolata ma apuca si decid ca cel mai bun lucru pe care il pot face este sa plec. CUM am putut sa fac asemenea glume proaste?! Nu as putea sa ii vad din nou mutra razand de mine, constietizand cat de patetic sunt cu adevarat pe sub aceasta masca. Da... Asta este cel mai bun lucru.
Cu o oarecare tragere de inima, ma intorc in directia opusa celei in care a plecat pentru a evita orice fel de intalnire cu ea si plec grabit incercand sa imi abtin excesul de furie nejustificata. Niciodata nu am stiu sa fac o gluma buna, mereu fiind un copil mai serios de felul meu. Pana si in copilarie paream a fi un pustan mai detasat de aceasta lume. Desigur ma jucam cu ceilalti copii si aveam prieteni buni, dar nu eram prea glumet de felul meu. Orice gluma as fi facut-o m-ar fi dus dus la starea de ridicol, facandu-i pe ceilalti sa rada de mine, si nu de gluma. Desigur eu raspundeam tot printr-un ras pentru a fi cumva exclus din grupul meu de prieteni. Nu dau vina pe nimeni pentru lipsa umorului meu. Clar eu eram cel ce era inapt de a face o gluma decenta. Desigur cu timpul am mai invatat sa fac glume dar dupa... acel incident am regresat. Deodata iar ma umplu de nervi si aproape ca era sa imi revars fustrarea pe geamul unui dulap scos pe hol, dar un picul de ratiune ramasa in mine imi spine sa imi pastrez controlul. Am promis ca nu ma mai gandesc la acel trecut indepartat, mi-am jurat! Dar numai acolo imi pot arunca vina si toata fustrarea! Defapt chiar asa si este! Daca nu era sa se intample asa cum s-a intamplat eu nu as mai fi fost aici, si desigur nu as mai fi fost in halul asta! Reusesc sa imi pastrez calmul pana ce ies din scoala apoi imi vars nervii pe o banca nesupravegheata.
Dupa ce reusesc sa ma calmez ma duc dupa libraria scolii si ma intind pe iarba de sub un copacel ce imi putea oferii destula umbra doar pentru a imi acoperii capul. Iarba era foarte rece, aproape insuportabila, insa nu imi pasa. Tot ce vroiam era sa stau in acel loc, singurul relaxant din toata scoala, sa ma pierd in cerul senin de septembrie si sa imi alung orice amintire sau gand in cap. CE bine ar fi sa fi un nor... Sau un copac... Sau orice lucru de pe planeta asta ce nu necesita sa relationeze au sa gandeasca, deoarece nu am vazut sau auzit niciodata de un dobitoc trist pe pamant... Dar chiar eu as putea sa fiu acel dobitoc trist... Auzind soneria scolii ma ridic de pe iarba si intru in librarie pentru a nu da ochii cu vreun profesor. Din fericire bibliotecara este o femeie de treaba ce primeste orice elev in micutul ei altar format din rafturi pline cu diverse carti, indiferent de varsta clasa sau reputatie, atata timp cat acesta venea cu intentia de a citi in liniste. Nimic nu o impresiona mai tare decat sa vada un copil citind. Salut politicos bibliotecara ce statea singura la pupitrul de la intrare citind o carte si intru inauntru si incep sa citesc o carte luata la nimereala din raft pana ce se termina si a doua ora de romana apoi pornesc spre clasa. Ajungand la etajul 1 ma uit putin dupa ea, sa vad ce mai face, si o gasesc vorbind cu un baiat inalt cu plete. Las afara un oftat si decid sa nu ii deranjez intorcandu-ma in bratele reci ale bancii in care stau neclintit zi de zi si privesc apatic scenariul de pe fereastra.