Masti

Episodul 4
- Masti -
Uitandu-ma la lumea de dupa geam, abea acum imi dadeam seama ca ei nu sunt asa falsi din cauza rautatii pe care o detin. Ei sunt fortati sa isi puna cate o masca zi de zi deoarece sunt seci pe dinauntru. Acel vid din sufletul lor ii forteaza sa se scufunde in minciuna. Minciuna ca sunt fericiti, ca sunt tristi, destepti sau prosti, minciuna ca imi sunt prieteni, mancarea lor cea de toate zilele, necesara pentru a se trezi dimineata si a se culca seara. Poate nu e vina lor ca sunt ipocriti... Poate ca e vina mea ca nu stiu sa mint.
Daca stau bine sa ma gandesc, poate ca e mai bine ca ei sa poarte toate aceste masti, poate ar trebui sa imi pun si eu una. Adica, dandu-i unui om masca jos, vei afla ca noi intr-adevar suntem niste existente lipsite de esenta, o natura moarta ce se bazeaza pe minciuna ca este vie. Ca si mine de altfel, oare unde o fi toata furia aia stocata mai devreme, unde este ura agonizanta pe care o simteam pentru toata lumea? Cum de s-a risipit asa usor, cand ma obseda asa de rau? De ce imi e asa mila de ei?
"Buna!" rasuna vocea unui baiat din spatele meu. Decid sa il ignor si ma uit in continuare pe geam la cateva persoane ce stateau pe banca mancand ceva. "Ce lipsiti de griji sunt unii..." continua acea voce acum mai rasunator si parca mai aproape de mine. Vazand ca insista ma intorc spre persoana ce mi-a distrus momentul de transa. Era baiatul de mai devreme ce ma fixa cu privirea la intrarea scolii, insa acum imi parea mai normal. Se uita la aceleasi persoane pe care le priveam mai devreme. Imi redirectionez inapoi privirea.
"Mda..." spun obosita aproape ca un oftat.
El da sa spuna ceva dar ezita pentru un moment parca simtind ca va spune o prostie apoi continua. "Esti de serviciu?"
"Mda..." ii raspund din nou ca un robot. Pentru un timp nu mai spune nimic probabil descurajat de lipsa mea de chef. Intorcandu-ma inspre el il vad in continuare uitandu-se aproape la fel de melancolic ca mine pe geam, tinandu-si capul cu o mana si cu cealalta tolanita pe pervaz. Pentru un motiv anume vazandu-l asa ma simteam bine, ceva radea si se bucura stiindu-l in acea stare. Imi era rusine de rautatea din sufletul meu.
"Nu te duci la ora?" il intreb eu incercand sa il scot din starea provocata probabil din cheful meu risipit pe undeva departe. El se uita intre mine, ochii nostri intalnindu-se. Ochii lui erau aproape la fel de albastrii ca oceanul, o culoare impresionanta, clara, parca diferiti de cei ce ma priveau mai devreme.
"Nup! Cred ca voi trage chilu ora asta!" imi raspunde aproape schimbat, iesit din acea stare ciudata.
"Ce ora aveai?"
"Romana..." imi raspunde cu un ton absolut indiferent.
"Si ce clasa esti?"
"A 12a" imi raspunde total nonsalant.
Si nu dai bacul la romana?"
"Voi trai eu si fara o ora" imi raspunde pe acelasi ton nepasaator. Insa in momentul asta am inceput sa ma intreb de cand am dreptul sa il interoghez asa. "Tu?" continua el asezandu-se pe podea cu spatele lipit de caloriferul inca rece.
"A 11a"
"Nu trebuia sa fie clasele a zecea de serviciu?" ma intreaba stambandu-se un pic.
"Ba da, dar inlocuiesc o... amica" ii raspund cu o oarecare ezitare. Privirea sa pare ca analizeaza acea ezitare din voce.
"Nu iti este chiar asa de amica sa inteleg" ma intreaba cu o oarecare presiune deranjanta in voce.
"B-ba da, nu am zis asa ceva." ii raspund extrem de fals. Proasta miscare.
"Aha... Inteleg." raspunde cu o voce ce lasa de inteles ca nu va mai continua. Rasuflu usurata, insa privirea lui era un pic cam ascutita, iritandu-ma un pic, dar ar trebui sa ii multumesc pentru cedarea insistentelor. "Apropo, numele meu este Mihai!" continua pe un ton prienos ridicandu-se cumana intinsa pentru a da noroc cu mine.
"Livia, incantata!" ii raspund la randul meu la fel de prietenesc.
"Din pacate draga mea Livia, tu esti nefericita persoana ce va fi insarcinata aceasta ora cu suportarea mea!" exclama imitand un narcisist dus la extrem, facandu-ma sa zambesc un pic.
"Si de ce tocmai eu, sa am aceasta imensa onoare?" ii raspund intrand in joc, prefacandu-ma flatata.
"Deoarece sunt atat de tare si de complex incat oameni de rand nu sunt in stare sa ma distreze indeajuns de mult incat sa ma simt satisfacut!" imi raspunde foarte plin de el.
"UAAA ce plini de noi suntem astazi! Sa inteleg ca esti un narcisist notoriu..."
"Nu, nu sunt narcisist dar..." lasa o pauza
"Dar?" il presez sa continue.
"Dar sunt foarte foarte tare!" continua extrem de mandru de persoana lui.
"Mie nu imi pari asa de... tare...." ii dau replica oarecum iritata.
"Asta pentru ca sunt atat de tare incat numai eu imi pot recunoaste maretia! Asa cum a fost si Isus!"
"Sunt sigura ca Iisus te-ar fi invidiat..."
"Pai a facut-o.... Si a fost rastignit pentru asta!"
Deodata iese un profesor din cancelarie si ma ia cu el sa il ajut sa puna niste cutii in ordine. Mihai ramane acolo cand am plecat, facandu-mi cu mana. Nu m-a tinut mult profesorul, probabil ca 10 minute, insa cand m-am intors holul era gol.