Melancolie Frumoasa

Episodul 1
- Melancolie Frumoasa -




Cred ca eram prin mijlocul lui Septembrie pe la 7 si ceva dimineata cand totul a inceput. Nu era frig afara, insa nu vedeai lume in tricou, natura inca verde, strada populata, totul bine si fericit... Desigur inafara de mine, fiind satul de aceleasi dimineti frumoasa ducandu-ma intr-o camera unde invat nimic util. M-am saturat de aceleasi fete, aceleasi locuri si aceleasi actiuni, un iad al rutinei, nimic interesant nimic incitant nimic ciudat. URASC NORMALITATEA! Sau mai degraba normalitatea ma uraste pe mine, peste tot fiind un proscris. Bine poate exagerez un pic, dar nu sunt privit cu ochi intocmai prietenosi de lume. Totusi hai sa nu va mai plictisesc si sa imi incep povestirea. Din nou ajung prea tarziu, nu prind autobuzul iar nenorocitul asta vine rar, asa ca decid sa pornesc spre scoala pe jos. O fata din spatele meu lasa un oftat adanc inaintea mea, luandu-mi tot cheful de a-l elibera pe al meu, apoi aproape sincronic amandoi pornim in aceeasi directie. In fata mea mergea o fata un pic mai scurta decat mine, o aproximez la 175 de centimetrii, cu un corp fragil, uitandu-te la ea te intrebi daca s-ar spargea daca ai atinge-o. Par lung trecand de umeri cu aproape 15 centimetrii de un saten inchis (pentru un motiv anume ma fascineaza aceasta culoare a parului). O bluza rosie cu cateva dungi verticale negre, o pereche de blugi negri, niste tenesi feminini negri cu niste rosu aruncati pe ei si un ghiozdan negru in spate.

Nu o cunosc dar oarecum ma intristeaza prezenta ei in fata mea deoarece nu prea am noroc cu fetele. Bine nu prea am noroc cu nimeni neputand sa imi controlez comportamentul in public de cele mai multe ori ajungand sa stresez lumea din jur, dar imi dau cuvantul de onoare ca nu sunt chiar asa distrus, decat FOARTE plictisit de lumea asta. Si daca ar fi sa intru acum in vorba cu ea mai mult ca sigur s-ar speria, sau enerva, sau in cel mai bun caz nu m-ar baga in seama si si-ar continua drumul. Bine, ce imi pasa mie de asta? As putea sa o fac insa nu imi sta in fire sa agat fete pe strada, mi se pare naspa. Un gest foarte urat sa opresti lumea din drum pentru a ii pune niste intrebari banale si a-i spune niste fraze atetice de agatat. Mi se pare degradant si ma voi abtine pentru a aborda o asemenea masura pentru a agata pe cineva.
Deja am trecut de jumatatea drumului spre liceu si ea tot in fata mea merge cu un pas vioi. grabit. Ceva ma impinge sa imi adaptez mersul la al ei. La un moment dat scoate o oglinda si se uita pentru o secunda in ea apoi o baga inapoi. Rare sunt fetele care mai au grija de ele in ziua de azi, cel putin genul ei de fete (dupa imbracaminte as putea spune ca e rockerita si rare sunt rockeritele ce au grija de infatisarea lor, majoritatea devenind niste baietei feminini sau pur si simplu urate). In sfarsit eliberez acel oftat urias ce s-a adunat de la statie pana aici urmat de o mica senzatie de iritare. Ma enerveaza cum joaca viata! Atatea fete frumoasa ce nu ma vor inghitii niciodata, sau vor fi ipocrite... Mai las afara un oftat . Fara a-mi da seama ajungem in fata portii liceului si o vad intrand inautru, apoi urmeaza momentul care mi-a facut inima sa imi bata nebuna, momentul in care s-a intors sa salute pe cineva si i-am vazut fata, zambetul. Era minunata, superba... frumoasa. Nu imi parea reala. Pielea ei era lipsita de orice urma, nu avea alunite sau cosuri si asta fara fond de ten sau farduri, chiar nu purta nici un fel de machiaj. Asa era pielea ei, cu un aspect neted si curat. Ochii ei albastrii precum adancul cer, superbi curati, stralucitori, buzele ei mici, rosii cu aspect moale dar carnos. Totul era superb la ea. Dragostea ce m-a navalit mi-a frant inima melancolica.