Instabilitate, nervi, paranoie si o suvita

Episodul 2
- Instabilitate, nervi, paranoie si o suvita -





Eram prim mijlocul lui septembrie, cred ca in jurul lui 20, pe la 7 dimineata. Inca o dimineata proasta, ma enervau toata pasarelele, masinile si oamenii ce se auzeau pe strada. Vroiam liniste, am avut un somn foarte neplacut, o trezire cum nu se putea mai obositoare, iar o suvita imi tot pica peste fata si ma gadila. Si desigur, pentru a pune cireasa pe tort, am ratat si autobuzul. Minunat! Autobuzul ala e singurul care ma duce la liceu si vine o data la un secol! Nici sa astept nu pot ca as intarzia, asa ca las un oftat venit din strafundurile sufletlui meu sa iasa si pornesc pe jos inspre scoala, sau mai bine zis la teatru. De ce la teatru? Deoarece toata lumea e buna si prietenoasa cu tine doar asa de vazul lumii, deoarece pe la spate te vor vorbi si injura si pana sa iti dai seama te-au si injunghiat. Dar asta e, asta e viata si trebuie sa incercam macar sa o acceptam cu tot cu oamenii ce ni ofera. Desigur, ipocrizia fiind inclusa.
Numai de ar fi fost aici... Nu! Nu trebuie sa ma mai gandesc la nenorocitul ala! Totul a fost acum mult timp si a disparut! Nu are rost sa ma mai gandesc la el! Mai las afara un oftat si imi aranjez suvita rebela pentru a zece mia oara continuandu-mi drumul. Nu imi vine sa cred ca si dupa mai mult de un an de la despartirea noastra inca ma mai gandesc asa la el, inca imi bate inima nebuna cand imi amintesc de vremurile bune petrecute cu el. Dar imi place cum spun "despartirea noastra" de parca ar fi fost ceva romantic sau ceva de genu. Nu a fost un "Hei buna Livia, sti, nu mai putem fi impreuna, PA!". NENOROCITUL!!! Cum a putut sa imi faca asta! Atata timp petrecut cu el nu a insemnat nimic? Atatea momente si atatea sarutari! Il URASC! Dar totodata inca mai pot spune ca il iubesc. Ma simt patetica, defapt sunt patetica, de asta nu ma pot indoi! Oftez din nou tragandu-mi ghiozdanul greoi mai bine pe umeri si din nou imi aranjez suvita.
Nici macar sa imi aranjez parul nu am putut dimineata asta. Adica sunt trezita intr-un mod brutal de cate fratele meu mai mic si mai enervant desigur din visele mele ce... se pare ca le-am uitat... Urasc cand se intampla asta. Sunt fataita de mama care in graba sa plece la serviciu ma bate la cap sa ma imbrac mai repede sa ma spal si sa plecam ca dupa aceea sa imi spuna ca nu mai are timp sa mai astepte dupa mine si sa plece singura. MINUNAT! Apoi raman singura cu fratiorul meu de 10 ani caruia i s-a parut o gluma buna sa imi toarne apa rece in papucii mei de stat prin casa. Logic ca nu este pedepsit niciodata si daca ii fac ceva pentru a ma razbuna adio calculator, adio carti sau iesit afara. Adica cum sa ma pun eu la mintea celui care ma terorizeaza! DOAMNE! URASC cand se intampla asta! Dar in fine, nu cred ca doriti sa ascultati cum ma vait ca o scroafa de craciun, si mai degraba vreti sa mai aflati din desfasurarea povestii. Imi continui drumul spre scoala gandindu-ma la fostul meu iubit , si luptandu-ma din greu cu suvita mea desfranata! Pe drum imi vad mai multi vecini, dar neavand chef de orice fel de conversatii ma uit in alta parte prefecandu-ma ca nu i-am vazut. Nu cred ca as putea falsa un zambet si dimineata asta. Of cata lume ar cadea neinsufletita daca m-as putea exterioriza... Heh, eu care imi faceam colegii la inceputul povestirii ipocriti cand si eu la randul meu sunt o ipocrita se pare, probabil cea mai mare. Din nou oftez si ma apuca o melancolie adanca realizand gravitatea gandurilor mele. Nu eram asa, inainte eram fericita si vioaie, nicidecum un mort ambulant si violent cum sunt acum. Brusc simt nevoia sa imi cer scuze celor pe care i-am omorat in gand sau i-am jignit pe nedrept, insa nu apuc ca aud un salut venind din spatele meu si ma trezesc la intrarea in scoala salutand zambitoare din reflex, moment in care observ baiatul care era cu mine in statie uitandu-se cu niste ochi mari, aproape carnivori la mine. Ochii lui erau draguti, insa ma speria un pic modul in care m-a fixat cu privirea lui.