Vanatoarea de broaste

Episodul 2
Vanatoarea de broaste









Acea seara putea a vinovatie, eram intr-o alta lume, intr-un alt corp sau alta minte deoarece eu nu as fi putut face asa ceva niciodata, nu as fi incalcat cuvantul alor mei si in nici un caz nu as fi sarit de la etaj bazandu-ma pe mainile mele fragile si o craca subtire. Dar oarecum imi placea acea atmosfera, m simteam mai puternic ca deobicei, acea lume intunecata ma facea mai puternic, deasupra celolalti. Dupa ce m sarit gardul gradinii am pornit in graba la locul de intalnire pentru a o gasi alaturi de George si Florin, doi colegi de clasa ce imi erau cam indiferenti.
"Ai intarziat!" se vaita Amalia.
"M-a tinut in loc pamantul" ii raspund eu neputand sa ma uit in ochii sai
"Ce naibii?" intreaba ea confuza
"Iarta-ma" ii raspund eu
"Stai ma linistit" ma asigura ea zambindu-mi
"Mai repede! Imediat se face dimineata!" striga Florin la noi.
"Haide!" ma incurajeaza Amalia luandu-mi mana. Niciodata nu am stiut ca mana unei fete poate fi asa de fina, ca atingerea ei poate fo asa linistitoare. Hipnotizat de moment incep sa alerg cu ea fara a ma gandi prea mult la situatie sau la lumea din jur. Putea sa ma trazneasca si un fulger sau sa dea masina peste mine. Nu mi-ar fi pasat prea mult in acel moment, pana si mirosul samponului ei ma imbata. Imi placea cum parul ei lung se izbea de mine in timp ce incercam sa tin pasul cu ea. Daca stau bine si ma gandesc, de unde aveam atatia hormoni in mine la varsta aceea? Cand altii stateau si se jucau in nisip eu eram ocupat indragostindu-ma! Ce porcarie, dar asta e... Ceva inevitabil daca stau bine si ma gandesc.
Nu imi pot descrie dezamagirea resimtita in momentul in care am ajuns la lac si mi-a dat drumul la mana, nu imi pasa de cei doi ce chicoteau in spatele nostru facand misto de mine, inima imi batea prea tare pentru ei. Pacat insa ca nu stiam ce inseamna dragoste pe vremea aia, si nici termenul de "a flirta", dar ce sa ii ceri unui copil de 13 ani?
Afara era foarte frumos, un pic racoare dar nu prea rece, destul incat sa iti aduca un zambet pe fata si sa te faca sa te simti in paradis, acea racoare dulce pe care o simti cand inima iti este calma, atunci cand ai acel sentiment ciudat de acasa sau de nostalgie. Nu stiu exact daca asa era atunci sau asa mi se pare mie ca era in amintirile mele. Dar stiu ca era o atmosfera ciudat de calma, probabil ca era si de la sunetul ce il facea lacul cu ajutorul adierii vantului. Era atat de frumos afara... Si pe cat de frumos era acum mi se pare pe atat de scarbos. Doamne, cat pot ura vremea frumoasa si cerul senin.
"Hai mai repede sa prindem broastele alea!" comanda George din senin
"Taci ma din gura... Sti tu ce-s alea broaste?" ii raspunde Florin iritat de aerul de lider ce si-l dadea amicul sau.
"Da! Am vazut-o pe ma-ta!"
"Da, ca ma-ta e mai urata!"
"Pana nu speriati toate broastele nu va lasati?" ii intrerupe Amalia cautand prin tufisuri creaturile mici verzi si scarboase. Intr-adevar locul era impanzit cu broaste, tot acel cor de rasete ce brusc imi rasuna in urechi la auzul cuvantului "broasca" ma inspaimanta deja, pentru mine toate acele rasete sinistre. Ma speriau dar trebuia sa ma prefac curajos, sa tac din gura si sa ma prefac ca nu gasesc nici una, si in caz ca le gaseam sa le speri sa nu fiu nevoit sa le ating. Doamne, din totdeauna am fost un las si niciodata nu a fost acolo cineva sa observe asta. Daca tot veni vorba... Oare ma cunoaste cineva? Stie cineva cine sunt? Dar mai buna este intrebarea: daca eu nu stiu cine sunt de ce ar sti altcineva? Tot ce stiu despre mine este ca am fost un nenorocit din totdeauna. Adevarul este ca nu am dreptul sa ma vait ca nu a reusit nimeni sa ma cunoasca cu adevarat tot acest timp tinand cont ca pe toti i-am inselat cu sange rece. Dar nu am facut-o niciodata cu intentie. Nu am vrut niciodata sa ii ranesc, ba chiar am vrut sa ii protejez de mine deoarece i-as fi distrus cu firea mea. Nu am mintit pe nimeni din rautate, tot  ce am vrut era ca toata lumea sa fie fericita, tot ce am vrut era sa ma iubeasca cum ii iubeam eu, si nu doar o persoana sau noua... ci intreaga lume. In orice caz, pe atunci esuam teribil in a face asta deoarece batjocora nu este o forma de afectiune, si nici a da totul peste cap cum obisnuiam sa o fac eu.
"Ai gasit ba ceva?" ma intreaba amenintator Florin, eu ma prefac ca nu il aud si imi continui cautarea. "Zi fa! Ai prins vreo broasca?"
"N-Nu" ii raspund apsent fara a ma intoarce spre el.
"Inutil! Eu am prins 3 pana acum, George si Amalia cate 2 de caciula" se lauda porcul.
"Lasa-l in pace si cauta!" sare ea in ajutorul meu.
"Ce tot aperi femeia asta? Adineauri l-am vazut speriind o broasca ca ii era prea frica sa o atinga!"
"Si care e problema ta?" ii sare Amalia in cap "Tu cauta acolo si compensez eu pentru el!"
Florin era tentat sa ii raspunda cu o insulta dar renunta la gand pentru a nu intra in termeni rai cu Amalia. Ea nu era o fata ca oricare alta, era innebunita dupa sporturi si bataie, era aproape un baiat: practica fotbalul si karate presupun, nu mai tin minte cum ii spunea ea stilului insa pentru mine toate artele martiale era la fel, plus ca  avea o reputatie destul de proasta pentru nazdravaniile sale unele fiind nevinovate altele destul de periculoase, ea era teroarea cartierului, nu inteleg cu scapa mereu de pedepse sau alte sanctiuni de genul, probabil ca parintilor ei nu le pasa de ea, sau poate ca se certau atat de rau incat nu aveau timp si de ea, nu stiu ce putea fi dar un lucru era sigur: nu era treaba mea! Macar atat stiam eu sa fac bun: sa  nu ma amenstec in problemele altora. Si totodata probabil ca era un defect major. Regret multe lucruri din copilaria mea, si un lucru regretat este ca nu m-am bagat in momentul in care trebuia sa ii fiu alaturi. Am mers pe premiza ca problemele ei familiale sunt ale ei si nu are nimeni dreptul de a se amesteca in ele fara voia ei. Prost lucru, ea se comporta super cu mine iar eu nici macar un multumesc nu i-am returnat. Ingrad mai sunt, un nenorocit.
Vanatoarea de broaste a continuat cu mici ciondaneli intre Florin si George ce se intreceau din zor la prinsul broastelor, si din cand in cand intre ei si mine pe motivul ca eram inutil in aceasta vanatoare dar Amalia mereu imi lua apararea. Mi-as fi dorit sa nu o faca deoarece ma facea sa ma simt patetic si neajutorat. Nu conta ca ea nu avea inamici datorita reputatiei era o fata si oarecum ma simteam slab in fata lor vazandu-i mai speriati de ea decat de puterile mele de a ma apara. Dar pe cine incercam sa potolesc, nu aveam nici o putere de a ma apara, tot ce faceam era sa ma prefac ca nu ii aud si sa continui sa caut cai verzi pe pereti. Era groaznica acea seara, nu inteleg de ce acceptasem sa merg la acea distractie nenorocita, niciodata nu ma simtisem asa umilit, asa trist sau plin de ura ca atunci. Nici macar cand imi faceau ai mei capul tandari nu ma simteam asa de prost ca atunci. Totusi, gandindu-ma la acel incident ma simt oarecum nostalgic, daca stiam ce intorsaturi va avea restul vietii mele mai bine ramaneam in acel moment.
"Hai ca se crapa de zori imediat." spune George deodata stergandu-si fruntea cu o mana plina de noroi.
"Cat e ceasul?" intreaba Amalia uitandu-se prin tufisuri.
"Aproape patru"
"De cand ai invatat ma tu sa citesti ceasul?" intreaba Florin plin de rautate
"De cand imi da ma-ta cursuri in particular!" raspunde mandru George
"Ei pe dracu, de parca ai si cu ce!" i-o intoarce Florin nu prea mult afectat de insulta lui George. Nu inteleg cum de se injurau atat si se bateau ca prostii reusind totusi sa ramana prieteni. Defapt nu asta nu intelegeam, nu intelegeam termenul de prieten, mi se parea o aberatie. Dar, doamne, cat tanjeam dupa acea aberatie si probabil tocmai din acel motiv mi se parea o aberatie, pentru ca nu reuseam sa imi gasesc un prieten , uram termenul de prieten sau prietenie si oarecum ii detestam si pe cei ce faceau un gest de prietenie fata de mine deoarece stiam ca este un simplu interes la mijloc si niciodata intentie pur lipsita de egoism. Eram si sunt un ciodat, nici eu nu inteleg cum poti ura ceva ce iubesti atat de mult. Sa mori pentru lucrul ce l-ai distruge. Nu stiu de ce dar imi vine sa zambesc cand ma gandesc la cat de patetic sunt pana si mie imi vine sa rad...
"Hai sa mergem..." ii intrerupe Amalia abandonand vanatoarea. In acea seara scorul final a fost acesta: George 6 broaste Amalia: 6 broaste Florin: 5 broaste Eu: amintirea acestei seri. Florin era foarte furios ca era penultimul, mereu se batea in piept ca va aduna cele mai multe broaste si acum aflandu-si mandria calcata in picioare bombanea si injura printre dinti asteptand ocazia de a se descarca pe ceva, iar eu m-am ales cu pedeapsa de a cara toate broastele intr-o cutie pana acasa. Desigur tineam acea cutie cu cea mai mare scarba si pe masura ce petreceam mai mult timp cu cutia oracaitoare si nelinistita in mana pe atat mi se facea mai sila. Amalia, George si Florin mergeau in fata mea discutand despre ce vor sa faca cu broastele, tinand cont ca participa si ea la actiune nu cred ca era ceva de bine, dar nu imi pasa prea tare, tot ce vroiam era sa scap mai repede de acea cutie nenorocita si scarboasa. Probabil ca ar fi fost mai bine sa nu imi fi dorit niciodata asta, ceea ce s-a intamplat in momentul urmator a fost ori o binecuvantare, ori un blestem, deoarece doar o secanda mi-a laut sa dau peste o piatra care sa ma impiedice si automat sa scap cutia eliberand broastele. Cred ca aceea a fost cea mai lunga cazatura a mea, fiecare fractiune de secunda a durat o ora in care inima imi batea ca o distrusa.
Buna ar fi o tigare.....