Episodul 1

Episodul 1 Partea I


Totul era inutil! Nici una dintre incercarile noastre de a scapa din scoala nu aducea rezultate. Tot ce reuseam era sa ne extenuam mai mult. Toate incercarile lui Rave de a escalada garudul se sfarsea cu o cazatura. Era mult prea inalt iar peretii erau facuti din beton neted. Nu aveai de ce sa te agati, trebuia sa incerci sa faci niste pasi pe el si apoi sa te agati de margine dar acest lucru era imposibil pentru noi. Doamne! Ce se intampla?! De ce toata lumea asta imputita a a devenit in halul asta?! De ce ni se intampla noua asta? Si poate ca eram un caz fericit noi. Poate ca trebuia sa ne bucuram. Poate ca nu ar fi trebuit niciodata sa plecam de acolo...

Rave statea lungit cu pletele fleasca de transpiratie imprastiate pe asfaltul murdar. Avea o expresie total resemnata si nu ii mai pasa de nimic. El era ca un om mort deja. Nici eu nu eram prea departe de el. De la scena cu Elena si Daniel nici unu dintre noi nu a mai dormit. Eram total extenuati si flamanzi. Mancarea de la magazinul scolii nu mai avea nici un efect asupra noastra, era numai rahat la buticul ala nenorocit! Mancare proasta fara mic de proteine sau vitamine. Simt ca mi-am irosit cativa ani din viata in trei zile in locul asta. Nimeni nu venise in astea 3 zile dupa noi. Nimeni nu venise pe la scoala. Chit ca eram in mijlocul saptamanii nici o fiinta umana nu indraznea sa calce pe aici.Probabil ca nici o fiinta umana nu mai calca din tot ceea ce stiu eu. Si totusi sper sa ma insel. Sunt foarte foarte obosit si nu mai pot rationa. Ma dor toate organale interne si simt ca o sa explodez. Imi vine sa ma innec cu sucul gastric si vreau sa plang. Numai ca nu pot. Si asa lucrurile sunt tensionate, daca as face asta acum as distruge orice ramasita de moral din toata lumea. Nu e bine sa ne pierdem moralul, lucruri rele se intampla atunci. Frica este cel mai rau inamic al nostru, creierul nostru si lipsa ratiunii, dar cum ne putem baza pe mintea noastra cand ea este infectia? Ea este cea ce ne da inapoi si ne face viata un chin. Iulia este cea mai castigata dintre noi daca e sa o luam asa. Ea a fost singura care a reusit sa atipeasca un pic de la acel incident. Tolanit pe asfalt la o distanta considerabila de Rave incerc sa o caut pe Iulia fara a depune prea mult efort dar nu o gasesc. Fortandu-ma sa imi ridic privirea o vad stand inghemuita langa gard tinandu-si genunchii in brate. Expresia ei era la fel ca a noastra: satula, obosita, pe punctul de a ceda nervos. Era esential sa nu ne lasam sa facem asta, nu vrem istoria sa se repete. Trebuia sa stam uniti si sa ne oferim suport moral indiferent de starea noasta mentala. Trebuie sa... dorm... Nu cred... ca... ar strica sa... inchid ochii... doar pentru o... secunda....
"TREZESTE-TE!!" o auda pe Iulia zbierand disperata la mine "Te rog trezeste-te!" Continua ea mai calma vazand ca am inceput sa ma misc.
"Ce-Ce e?!" ma balbai eu. "Abia am inchis ochii nu trebuie sa disperi!" continui eu un pic nervos
"Abia ai inchis ochi!? Incerc sa te trezesc de 15 minute si inainte de asta ai dormit o ora intreaga!" imi spune ea cu ochii inlacrimati
"CUM?! Imposibil tocmai ii inchisesem sunt sigur de asta! Ce naiba?! Eram constient!"
"Vorbesc serios! Uite!" imi raspunde ea aratandu-mi ceasul
4:23. Avea dreptate. Doamne, sunt mai obosit decat credeam
"Ce s-a intamplat? De ce esti asa speriata?" o intreb revenind la starea mea cat de cat calma sau cel putin incercam sa par calm pentru a nu o agita si mai tare pe Iulia
"Rave... Aplecat in scoala sa aduca o banca pentru a scapa din locul asta si..." ia o pauza pentru a trage niste aer in piept "Nu s-a mai intors de jumatate de ora!"
"Sunt sigur ca e bine. Se va intoarce..." ii spun punandu-i mana pe umar incercand sa o calmez
"Nu! Trebuie sa mergem dupa el! Trebuie sa il gasim! Trebuie sa stam impreuna... nu vreau sa..." si se opreste brusc mutandu-si privirea la pamant. "sti tu..."
Avea dreptate trebuie sa mergem dupa el... Doamne cat de mult imi urasc viata in momentul asta. Adunandu-mi toate fortele ma ridic de jos si ma straduiesc sa nu cad. Picioarele imi erau total amortite si stomacul ma durea ingrozitor. Cu Iulia inclestata de bratul meu drept ne indreptam spre scoala cu pasi greoi si retinuti de o teama primara ce am dezvolat-o pentru ala. Era un efort extraordinar numai faptul sa stau in picioare asa camersul nostru era foarte clatinat. Pentru un motiv anume ne simteam amandoi beti de somn cu orice speranta la viata distrusa. NU! Nu trebuie sa gandesc asa. Nu trebuie sa ma las prada disperari. Mutandu-mi gandurile in alta parte ma uit la Iulia care isi tinea ochii atantiti spre scoala. Uitandu-ma in directia in care se uita si ea brusc simt cum imi vine tot continutul stomacului pe gat si intorcandu-ma cu spatele la ea ma aplec si incep sa vomit spontan de cateva ori pana tot ce mai aveam era saliva si suc gastric in stomac. Iulia se uita la mine lipsita de scarba, ma intelegea si probabil ca in timpul in care am dormit fcuse si ea la fel. Nespunandu-mi nimic astepta sa imi revin apoi ma apuca din nou de brat si pormin din nou spre scoala. Ajungand la intrare amandoi inghetam si ne aruncam unu celuilalt o privire pentru a ne incuraja sa facem acest pas. Dand din cap intram in scoala si brusc intepenim. O senzatie stranie de greutate imi apasa tamplela si umerii. Simteam neovia de a sta in fund si a nu mai face nimic dar ma tras de Iulia imi revin si pormin prin liceul abandonat.
Era intuneric bezna inauntru si un aer inchis facea toata expreienta mai neplacuta. Toate usile claselor eram inchise si singurul lucru ce se auzea era sunetul pasilor nostrii. In fata noastra intunericul facea coridorul sa para infinit. Mergand obositi nu observam praful ce era in aer. Iulia imi da drumu la mana brusc si face cativa pasi in fata mea si continua sa mearga singura. Oare ce vazuse? deodata simt cum imi cade niste praf in cap din tavan iar in urmatoarea secunda aud ceva trosnind si brusc inainte de a apuca sa reactionez ceea ce m-am temut in acel moment s-a intamplat. Tavanul se surupa si cade tot sub forma unor bucati masive de beton si fier pe Iulia. Innebunit dedisperare fug inspre ea si apuc dintr-un instinct animalic pietrele si fiarele din mormanul ce o acopereau si le arunc pe unde pot doar pentru a gasi sub ele un cadavru plin de fiare infipte in el sin care curgeau siroiuri de sange. Intorcand-o cu fata ii sterg cu mainile tremurand sangele de pe fata si parul ei blond sperand totusi ca va misca insa vaand ca totul e inutil simt cum toate organele mele interne pleznesc iar inima incepe sa fie impunsa de caoste si o strang puternic la piept pana ce simteam cum mainile mi se afundau in gaurile din ea las un tipat puternic de disperare sa imi paraseasca plamanii perfeorati de durere! Totul se termina aici! TOTUL E INUTIL!