vineri, 23 septembrie 2011

Episodul 2

Episodul 2 Partea 1



Brusc simto durerearzatoare in obraji provenita de la o forta ce ma face sa imi intorc capul.
"REVINO-TI!" striga o voce feminina cunoscuta exact dupa. "TREZESTE-TE! TE ROG REVINO-TI!" continua aceasta. Ma simt zguduit. Ma uit in jos si o vad pe Iulia teafara si nevatamata. Sangele de pe ea disparuse si gaurile la fel. Tavanul era intact si nici nu era praf in aer. Totul era bine. Incercand sa imi aflu imprejurarile descopar ca inca suntem la intrarea scolii. Ce naiba?

"Ce s-a intamplat?" o intreb eu buimac pe Iulia ca inca era in starea de panica.
"Intepenisei acolo, nu mai clipeai nu mai vorbeai nu miscai abia daca respirai si daca incercam sa te misc nici macar nu clinteai. Ai stat asa cateva minute dupa care ai inceput sa tipi si m-am speriat apoi am incercat sa te trezesc..." imi raspunde ea pe nerasuflate "nu mai face asta.... te rog..." continua ea cu ochii inlacrimati.
"Iarta-ma" era singurul lucru pe care l-am putut spune si am pornit la drum automat. Imi era sila de faptul ca am picat in disperare. Incidentul se putea repeta si nu ar fi fost nimeni acolo sa ma opreasca. Iulia mergea tacuta in spatele meu uitandu-se la la usile claselor inchise. Nu trecuse nimeni pe aici asta e sigur iar daca Rave ar fi dorit sa ia o banca sigur erau luminile aprinse sau cel putin usile deschise. In ciuda faptului ca afara era noapte puteam vedea destul de clar calea. Nu era innorat cum vezi in filmele de groaza, ba chiar era o noapte splendita cu un cer instelat cum nu l-am mai vazut niciodata si luna mare pe cer luminand puternic, zici ca era zi. Ma enerva, de ce nuputea fi innorat, de ce nici o seara calm cand inca aveam speranta de a muri de batranete nu era asa de frumoasa, zici ca imi facea in ciuda. Sau poate ca asta era ultima mea seara viu, daca tocmai pe Iulia care merge in spatele meu o vor apuca... Nu! Nu trebuie sa gandesc asa! Tocmai asta s-a intamplat in trecut si acum uite! Tot ce se auzea in jurul nostru era sunetul pasilor nostri pe coridor, imi placea sunetul, ma calma, zici ca era singurul lucru normal din lumea asta, sa iti auzi ritmat aproape ca un ceas sunetul pasilor. Si Iulia parea destul de calma in spatele meu, nu mai statea coocsata cu bratele incrucisate, luase o pozitie mai demna acum si parea increzatoare in viitorul nostru, in ciuda faptului ca frica inca i se mai citea pe fata era usor observabil faptul ca ea era mai bine acum. Ii schitez un zambet fortat pentru a o incuraja iar ea imi raspunde in aceeasi maniera.
"Stai un pic!" spunea ea brusc oprindu-se langa o usa. "Aici e clasa mea! Mi-am amintit ca diriga confiscase o lanterna de la un coleg si a bagat-o in dulap. Am putea sa spargem dulapul si sa luam lanterna." continua ea entuziasmata de ideea ei.
"Buna idee" o incurajez eu navazand rostul lanternei dat fiind faptul ca puteam pur si simplu sa aprindem lumina din scoala si chiar daca nu mergea era destul de luminos de afara. "Hai sa intram."
Clasa era pustie si totusi parca simteai ochii elevilor ce puteau sa fie acolo cum te atinteau, era o prezenta ciudata in clasa si probabil ca aceea era tocmai dorinta Iuliei de a fi gasit clasa plina. Nu o condamn, si eu mi-as fi dorit sa mai vad oameni, senzatia nu era chiar deranjanta dar nici placuta. Trecand peste asta incercam sa deschidem dulapul insa fara rost, era destul de solid.
"Sa incercam sertarele de la catedra" propune Iulia fugind direct acolo. Si acestea erau inchise. Cuprins de o furie subita o dau pe Iulia la o parte si incep sa dau cu sutul in sertare pana se sparg. Nu e nevoie sa spun cat de rau ma durea piciorul dupa asta dar macar am deschis sertarele si am luat cheia de la dulap si automat si lanterna. Inainte de a iesi din clasa incerc lumina din curiozitate. Nu mergea, probabil ca taiasera curentul in tot cartierul. Acum ne miscam mai eficient datorita caii luminate de Iulia ce parea foarte multumita de ea. Chiar zambea un pic si asta ma facea si pe mine sa ma simt mai bine. Ce poate face putina lumina din om. In ciuda faptului ca cerul noptii nu mai parea asa extraordinar acum ma simteam mai bine.
"Ai avut o idee buna" o laud inca o data pe Iulia dar de data asta o fac din inima. Ea imi raspunde cu un zambet si isi muta privirea inapoi la drum. Cand ajungem in dreptul scarilor deodata incep sa se auda niste pocnituri reci, sinistre, simteam amandoi cum un fior rece ni se urca pe sirea spinarii si deodata iar ne apuca pe amandoi durerea de stomac si senzatiile de voma. Batea ritmat, fara incetare, si mereu parca din ce in ce mai tare. PArca vroiam sa ma intorc, instinctiv am apucato pe Iulia de brat si am traso un pic inapoi dar aceasta nu reactioneaza in vreun mod special in schimb continua drumul dar mai ezitanta ca inainte. Pe masura ce urcam scarile pocniturile deveneau din ca in ce mai reci si mai zgomotoase. Cand ajungem la etajul 1 pocniturile se opresc iar inimile noastre se mai linistesc un pic. Pasind mai tematori inainteam pe holul etajului 1 a carui clase erau toate deschise.
"Ai grija" o atentionez instinctiv pe Iulia. Nu puteam risca sa mai pierd pe cineva. Verificand fiecare clasa pocniturile iar isi fac prezenta dar sunt inrerupte de un zgomot mult mai puternic si asurzitor urmat de un cutremur ce ne darama si pe mine si pe Iulia alaturi de cateva tablouri de pe pereti.
"Ce a fost asta?" intreaba ea incercand sa se ridice far aa se taia in cioburi
"Nu stiu..." ii raspund ridicandu-ma in aceasi maniera si verific imediat clasa din fata noastra pentru a ma asigura ca suntem totusi singuri. Era clasa mea si a Elenei... Doamne cat de rau imi pare, de ce... de ce s-a intamplat asta? Inclestandu-mi pumnii si maxilarul pentru a imi stapani lacrimile simt o atingere usoara pe umar. Era Iulia care ma ia in brate. Stia ca sufar, probabil stia si de mine si Elena? Nu avea cum, nu spusesem nimanui insa ea ma imbratisa de parca ar fi fost si durerea ei. Trupul acela mic ce imi ajungea pana la barbie avea o putere asa de miraculoasa, simteam cum nebunia din inima isi gasea o ordine iar nebunia din ea deveni mai ritmata.
"Nu te mai gandi..." imi sopteste ea ridicandu-se pe varfuri cu ochii inchisi. Cuprins de emotii ii inchd si eu chiar inainte ca buzele ei sa le intalneasca pe ale mele. Niciodata nu am mai simtit buze mai moi ca acelea, simteam cum prin ele lasa in mine o parte din sufletul ei. Totul era asa de lipede acum, din impulsul momentului o strang in brate si ma afund in sarut. Deschizandu-mi ochii ea nu mai era acolo. Ma astepta calma langa calorifer jucandu-se cu degetul intr-o ruptura din blugi formata la cazatura, probabil ca se agatase de ceva. Deodata simt cum ma strange inima si imi mut privirea la cioburile de pe podea.
"Esti okay?" ma intreaba ea ingrijorata
"Da... Sa mergem" ii raspund eu dezamagit de mine inca o data pentru faptul ca iar am cazut prada unei iluzii.
"Ce s-a intamplat?"
"Nu stiu, probabil ca a fost un cutremur dar sunetul ala parca era de explozie... Dar nu stiu ce putea exploda in halul asta..." ii raspund promt.
"Si pocniturile?"
"Sincer imi e teama sa aflu..." ii raspund cu o tragere de inima. Atunci conversatia noastra s-a oprit fiind inlocuita de sunetele acea infernale. Mai ramasese un singur etaj si stiam exact de unde provineau pocniturile. De ce tocmai de acolo... Rave, ce e in mintea ta? De ce te intorci acolo? Imi e teama ca se va ajunge la cee mai rau dar trebuia sa facem ceea ce era necesar, indiferent de cat de mult uram asta. Pentru prima oaraIulia imi semnalizeaza sa ne intoarcem. Mai bine o ascultam...

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu