Vantul ce mi-a suflat petalele

Episodul 17
Vantul ce mi-a suflat petalele






Viata-mi era de o singura culoare acum: Mihai!
Eram pe cale sa intarzi la intalnirea cu el, eram foarte entuziasmata numai pentru faptul ca il puteam vedea si aparent visand cu ochii deschisi am uitat de notiunea timpului, ce explicatie stupida: "am intarziat la intalnire deoarece ma gandeam la tine" cum i-as fi putut spune asta? Ma imbracasem rapid cu o rochie scurta bej, ce oferea un oarecare decolteu dar nu prea adanc, foarte frumoasa cu volanase si peste un soi de jacheta de un albastru deschis, de cand sunt cu el doresc sa fiu mai provocoatoare si mai draguta insa nu prea exagerat. De cand a intrat el in viata mea as putea spune ca am inceput sa ma ingrijesc mai mult de mine si sa imi bat capul cu problemele vestimentare si caut mereu tipuri noi de machiaje pentru a fi mereu fresh pentru el, aceasta primavara voi inflori si eu! As putea spune ca o data cu el mi-am reintalnit si latura feminina din mine, iar tot haosul acela ce imi stapanea mintea odinioara a disparut si intr-un mod ciudat nimeni nu ma mai enerva asa, nici scoala nu ma mai afecta atat si chiar am renuntat si la planurile mele ce o priveau pe Claudia, era minunat, toata aceasta lume devenise minunata, in sfarsit puteam simti florile de primavara mangaindu-mi plamanii, briza usor racoroasa de primavara mangaindu-mi fata, si cel mai important: dragostea dupa care am tanjit atat, Livia ce a murit acum trei ani a fost readusa la viata. In timp ce coboram scarile in graba treapta cu treapta eu ma gandeam la cat de mult il iubesc, pe masura ce le urcam la loc deoarece iar uitasem sa inchid usa de la casa ma gandeam la cat de strans va avea sa ma tine, de fiecare data liftul ticaia semnalizand ca a trecut de un etaj inima crestea in mine, cand ieseam din loc saream, cand aterizam el ma prindea, cand il strangeam ma saruta si cand ma mangaia imi ingropam in fata in pietul lui iar el isi rezema barbia de crestetul capului meu. Niciodata nu mai experimentasem o asemenea dragoste, o asemenea fericire.

"Te iubesc" ii spun eu incercand sa imi abtin lacrimile de bucurie
"Si eu te iubesc" imi raspunde el ciufulindu-ma un pic
"Waa! Nu mai face asta!" exclam eu raspicata uitandu-ma la el incercand sa par imbufnata dar el decat radea linistit si isi ridica mainile semn ca se preda apoi incep si eu sa rad.
Intalnirile noastre erau foarte linistitoare, parcurile nu au fost niciodata mai inflorite si strazile orasului deodata devenisera mai usor de strabatut, parca inotam prin viata, ma simteam dusa usor de un rau limpede.
Intotdeauna ne intalneam numai noi doi. Desigur am iesit de cateva ori si cu alta lume dar celmai confortabili ne simteam numai noi doi discutand in voia noastra despre toate nimicurile ce le intalneam pe strada si din cand in cand cand ura filozoful din nou adoptam un subiect mai serios pe care il faceam varza. Sau mai mergeam la el acasa unde ne puneam la un film linistiti ba de groaza ba comedie, din cand in cand si drame dar favoritele noastre ramaneau comediile. Sau ne jucam niste jocuri ce le avea prin casa ba doar noi doi ba mai pica un coleg pe la el si intra si el in joc. Colegul sau parea simpatic si foarte prietenos, imi placea prezenta sa acolo insa pentru un motiv anume Mihai se arata usor deranjat de prezenta sa acolo, dar nu mai era asa de incuiat ca inainte... S-ar putea spune ca ne-am salvat unul pe celalalt, dar dupa joc mereu il gonea ofticandu-se datorita infrangerii obisnuite colegul sau razand fericit in loc sa se enerveze de ostilitatea lui Mihai, oarecum nu il inteleg de ce este asa dur si rece cu cei din jurul sau dar nu as dori sa il deranjez cu o intrebare prost pusa sau sa il oblig sa mi se deschida, si asa ne apuca seara pe amandoi adormind dupa o zi incarcata unul in bratele celuilalt si cu toate acestea niciodata nu am facut urmatorul pas pe care oarecum doream sa il fac. Vreau sa ii fiu cat se aproape, vreau sa facem cati mai multi pasi inainte impreuna, vreau ca aceste momente de fericire sa nu se termine vreodata.
"Bunaa~!" se aude subit vocea Claudiei care se arunca peste noi din spate despartindu-ne bratele imprunate. In acel moment gasindu-ma despartit de Mihai datorita Claudiei se trezeste acel sentiment de dispret fata de acea fiinta infecta. Ma simteam amenintata de rezenta ei aici.
"Deci de asta nu mai stai cu mine in pauze!" imi reproseaza Claudia prefacandu-se suparata pentru a parea draguta in fata lui Mihai presupun. "Ti-ai gasit iubit si mie nici macar nu imi spui! Esti foarte nedreapta cu prietena ta!" continua pe acelasi ton prefacut. Eu nu ii raspund nimic datorita sperieturii presupun sau al sictirului ce il simteam. "Claudia, prietena Liviei!" se prezinta ea bucuroasa intinzand mana spre Mihai.
"Mihai..." se prezinta si el la randul sau strangand mana Claudiei mai timid.
"Haha, ce cauti prin zonele astea?" sar eu in discutie simtindu-ma un pic geloasa.
"Am fost in vizita la o colega si acum planuiam sa ma intorc acasa, dar te-am vazut si am zis ca ar fi foarte dragut sa mai stam si noi impreuna, si cu ocazia asta sa il intalnesc si p cel ce mi te-a furat!" imi raspunde ea studiindu-l pe Mihai. "Nici macar nu mi-ai raspuns cand te-am strigat!"
"Nu te-am auzit..." ii raspund uitandu-ma la Mihai sperand ca o va alunga sau ca si-ar da salutul si ne-am continua intalnirea linistiti. Dar nu a fost asa, el a tacut si pana la urma am ajuns sa o luam si pe Claudia cu noi ajungand intr-un local stand toti trei la o masa rotunda fiecare cu sucul sau in fata. Locul era stapanit de o tare foarte stanjenitoare, eu tacand datorita nervilor creati de Claudia pe care reuseam cu usurinta sa il maschez, Mihai datorita faptului ca nu se descurca prea bine in preajma persoanelor noi intalnite
"Si spune-mi ceva despre tine, ce clasa esti cati ani ai, de cate ori ai facut-o?" intreaba Claudia foarte indiscreta tradandu-si acea fata incocenta ce a avut-o pana acum incercand sa ii arate ca poate fi si mai perversa daca dorea., Mihai se inroseste si ii raspunde un pic complesit de intrebarea ei.
"Clasa a 12-a, 19 ani, nu am motive sa raspund." ii raspunde el sub forma de un raport.
"Eh hai, cum sa nu ai motive?" il preseaza ea
"Dar tu de cate ori ai facut-o, eh?" i-o intoarce el frumos.
"Aaah, Nu e frumos sa intrebi o fata asta!" se rusineaza ea
"Dar tu de ce ma intrebi?"
"Eh hai, tu esti baiat, voi si asa vorbiti tot intre voi si nu va e jena de multe lucruri, noi fetele suntem mai... firave. Voi sunteti tulpina iar noi petalele! Nu-i asa Livia?"
"Mda..." ma fortez eu sa ii raspund in interiorul meu inecandu-ma in gelozie.
"Esti bine?" ma intreaba el parand un pic ingrijorat
"Sunt bine!" ii raspund eu din nou vioaie
"E fata mare..." constata Claudia luandu-mi toata energia din nou.
"Ha,ha... este!" ii raspunde Mihai prietenos.
"Si, care ziceai ca sunt planurile tale de viitor?" il intreaba Claudia curioasa
"Nu stiu, sigur dar ma batea gandul sa ma fac jurnalist" ii raspunde el dupa ce ia o gura de suc
"Waa! Ce interesant! Tocmai ce vorbeam cu Livia la scoala ca vreau sa dau si eu acolo! Mi se pare foarte interesanta meseria de jurnalist! Mereu sa fi in priza sa afli secretele oamenilor si sa arati tuturor fata adevarata a lumii!"
"Da da! Este foarte interesanta meseria, niciodata nu te poti plictisi de ea! Mereu iti va oferi ceva nou!" ii raspunde Mihai mai degajat acum. Usor usor ma simteam oarecum ignorata dar defapt asta si era, eram ignorata, eram data la o parte de acea fiinta infecta ce mi se declara prietena nestiind cat de mult rau imi putea face in acest moment, nici nu stiu ce intentiona sa faca? CE DOREA DE LA EL?! Nu are si ea treaba ei? Si mai ales el de ce nu se mai uita la mine? Chiar asa de interesanta era faptura aia? Din nou Claudia imi va sta in cale, din nou ma va distruge imi va face rau si imi va fura fericirea. Are ceva cu mine? Ce i-am facut sa merit asta? Ar fi mai buna moarta! Incercand sa ma calmez imi musc buza dar fara efect, aproape ca o perforez si enervarea mea creste continu, pana in momentul inevitabil in care pleznesc si ma ridic usor de la masa si ii arunc o privire furioasa:
"Pleaca!" ma rastec la ea.
"CE?" ma intreaba ea tampita holbandu-si ochii aia de javra infometata la mine
"M-ai auzit!" continui eu.
"Hey, ce s-a intamplat?" ma intreaba Mihai ingrijorat dar il ignor
"Nu ma auzi? Nu ai ce cauta in preajma noastra! Nu te suport! Niciodata nu te-am suportat!" ii declar eu verde-n fata
"C-cum poti spune asta?" ma intreaba Claudia socata de vorbele mele dure.
"Simplu! Nu te suport! Tu mi-ai distrus viata! CUM TE-AS PUTEA SUPORTA!" ma adresez eu pe un ton si mai rastit
"Hey, calmeaza-te... Se uita lumea la noi..." incearca Mihai sa ma linisteasca punandu-mimana pe umar incercand sa ma aseze la loc dar eu ma smucesc si mana lui cade de pe mine. Claudia era pe cale sa planga dar se ridica de la masa si fuge pe usa.
"Doamne Livia! Ce e cu tine?!" ma intreaba Mihai uitandu-se la mine cu niste ochi acuzatori ce imi distrugeau inima, nu se mai uitase niciodata asa la mine.
"Eu... eu...." ma balbai in fata lui neputand gasi un raspuns adecvat intrebarii lui
"Doamne! Ma duc dupa ea, vino sa iti ceri scuze nu e just sa reactionezi asa!" el da sa plece dar il apuc de mana si il tin inapoi.
"Nu te duce!" il rog cu un ton patetic.
"Dar..."
"Te rog...." insist eu
"Of, bine, macar sa iesim din local, seara asta ne-am facut de ras..." spune el dezamagit tarandu-ma dupa el inafara barului unde o vedem pe Claudia stand inghemuita plangand. Mihai nu spunea nimic, decat se uita la mine cu o privire ce parca imi comanda sa imi cer scuze de la ea. Nu vroiam sa fac asta dar eram pus intre ciocan si nicovala, sa il supar mai rau pe Mihai sau sa imi calc pe mandrie si sa imi cer scuze de la Claudia. Imi uram situatia si mai rau imi crestea si ura ce o purtam in suflet pentru asa zisa prietena.
"Nu am sa imi cer scuze!" decid eu intr-o ultima secunda, Mihai decat ofteaza si se uita la ea.
"Dar ce ti-am facut!" exclama ea cu o voce ragusita.
"indraznesti sa ma mai intrebi? Iti mai amintesti de acum trei ani?"